Munca oamenilor care practică agricultura cu valoare naturală ridicată generează ceea ce îndeobște este cunoscut ca produs local. Terminologia extinsă le numește Produse locale importante pentru conservarea naturii (High Nature Value Products). Ele sunt produsele care ajută la menţinerea peisajelor naturale din zonele rurale, prin continuarea practicilor agricole într-un mod tradiţional, practici încă aplicate de fermieri pentru creşterea animalelor şi gospodărirea terenurilor.
Produsele locale, totodată, se constituie ca un principiu important al dezvoltării economiei locale.
O încercare de definire a acestora le califică drept produse alimentare, bunuri şi servicii obţinute şi consumate la nivel local. Alimentele şi practicile agricole prin care pământul, păşunile, fâneţele şi livezile sunt gospodărite, dar și modul în care animalele sunt crescute şi îngrijite, joacă un rol esenţial atât în crearea şi menţinerea culturii locale, a peisajului, dar mai ales pentru sănătatea oamenilor şi a copiilor. Astfel, obţinerea și comercializarea produselor alimentare locale reprezintă un catalizator pentru menţinerea şi dezvoltarea comunităţii şi, în acelaşi timp, o sursă de beneficii sustenabile pentru economiile locale
Un produs local important pentru conservarea naturii este acel produs care ajută la:
- conservarea biodiversităţii spaţiului rural (speciilor şi asociaţiilor de plante şi animale dependente de acest mediu), conservarea habitatelor şi a peisajelor rurale, precum şi la protecţia resurselor naturale (prin utilizarea unor practici prietenoase cu mediul);
- dezvoltarea economiei locale, sprijinind fermierii de semi-subzistenţă, prin menţinerea activităţilor agricole în sistem de fermă/ gospodărie;
- păstrarea patrimonului cultural şi perpetuarea tradiţiilor în aceste zone rurale.
Produsele locale importante pentru conservarea naturii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- sprijină economia locală: prin valorificarea produselor locale veniturile obţinute se întorc la fermieri şi astfel ajută la susţinerea pe viitor a activităţii acestuia şi la menţinerea sistemului tip fermă;
- conservă şi menţine patrimoniul cultural al zonelor rurale şi ajută la păstrarea identităţii culturale a zonelor rurale prin perpetuarea tradiţiilor şi obiceiurilor locale: sărbători locale şi festivaluri în cadrul cărora se promovează porturile, obiceiurile şi produsele lor, dar şi practicarea păstoritoritului, o meserie tradiţională transmisă din generaţie în generaţie.
- contribuie la păstrarea peisajelor rurale, prin conservarea biodiversităţii (speciilor de plante şi animale), habitatelor şi resurselor naturale, datorită unei intervenţii umane reduse.
- ajută la menţinerea practicilor agricole tradiţionale:
- agricultura extensivă, principalul mod de utilizare a terenurilor;
- utilizarea îngrăşamintelor organice (gunoi de grajd) conform cerinţelor de fertilizare a pajistilor (utilizarea gunoiului de grajd este permisă până în echivalentul a maxim 30 kg. N s.a./ha);
- densitatea redusă a animalelor, respectând capacitatea naturală de producţie a păşunilor (păşunatul se efectuează cu maxim 1 UVM pe hectar);
- intervenţie umană redusă;
- existenţa redusă a mecanizării (cosit manual).
- produse lactate, brânzeturi etc.
- produse din carne de oaie şi vită: cârnaţi, pastramă etc.
- dulceţuri, gemuri şi compoturi
- miere şi produse din miere
- produse din fructe de padure şi ierburi medicinale
- vin şi sucuri naturale
- băuturi spirtoase: palincă, ţuică etc.
Project: "CAP Info Actions: Farmers are the stewards of High Nature Value Farmland".
This Project is part of the Grant Agreement for an Action, Agrement Number AGRI 2008-212, 30-CE-0189782/00-65.